CASTELUL GYULAY

Nu se cunoaște originea familiei Gyulay, nici prima reședință nu a fost identificată cu exactitate. Arborele genealogic al familiei începe cu Ferenc Gyulay (I.) care, la începutul secolului al XVII-lea, din nord-estul Ungariei s-a mutat în Transilvania, unde inițial a devenit căpitan al cetății Deva, apoi comite suprem al comitatului Zaránd, după care căpitan al cetății Oradea. Domeniul de la Mintia i-a fost donat în jurul anului 1638, iar construcțiile au început aproximativ în 1640. Castelul construit nu este menționat în surse, dar se presupune că a fost ridicat în stil renascentist, având un plan dreptunghiular și patru turnuri de colț.

Castelul a căpătat forma actuală între anii 1831 și 1834, perioadă în care contele Gyulay Lajos, ultimul descendent masculin al familiei Gyulay, l-a transformat în stil neoclasic. Gyulay Lajos a studiat dreptul la Târgu Mureș, apoi s-a mutat la Viena unde a ocupat o funcție la Cancelaria Curții Imperiale. Revenind în Transilvania, a devenit o figură marcantă a epocii reformelor. Fără a-și întemeia o familie și-a dedicat viața științelor, totodată sprijinind activ literatura și teatrul.

Prin urmare, nu este surprinzător că ansamblu arhitectural, unul dintre cele mai moderne din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a devenit un centru al vieții culturale și științifice din comitatul Hunedoara. Meritul lui Gyulay este că domeniul de la Mintia a devenit o fermă model, prin dotarea cu clădiri agricole moderne, seră, moară, grădină de stupi de albine, vie și foișor. Tot în această perioadă a fost amenajată grădina în stil englezesc care înconjoară castelul, dotată cu cel mai bogat lapidariu transilvănean, cu mărturii datând din roma antică.

În timpul Revoluției de la 1848–1849, castelul a fost devastat de răsculații români. Stricăciunile au fost reparate în 1851. După moartea lui Gyulay, domeniul a fost moștenit de sora sa, contesa Kuun Konstancia, soția contelui Kuun László, iar apoi de fiul lor, contele Kuun Géza. Considerat a fi unul dintre cei mai importanți savanți ai Transilvaniei din acea perioadă, a înființat la castel o bogată bibliotecă și o arhivă valoroasă. Tot aici și-a adăpostit propriile colecțiile științifice, istorice și artistice.

După moartea lui Géza, în 1905, domeniul a fost moștenit de soție, baroana Kemény Vilma, mai apoi a ajuns în posesia fiului fratelui ei, baronul Kemény József. Din cauza situației financiare dezastruoase, baronul a fost nevoit să vândă proprietatea în 1906 contelui Horváth-Tholdy Rudolf. Soția sa, contesa Wass Rákhel, a fost ultima proprietară a castelului înainte de naționalizare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aflându-se la Cluj, în timp ce lua cina, contesa a fost împușcată de persoane îmbrăcate în uniforme sovietice. Urmare a acestui eveniment, castelul a fost ocupat de armata sovietică. Fiul, contele Horváth-Tholdy István, întors din prizonierat, nu a reușit să recupereze domeniul familiei.

După naționalizarea din 1948, castelul a fost transformat în sediu de cooperativă agricolă, apoi a adăpostit o cârciumă după care un mic magazin. În 1998, clădirea a fost ocupată de jandarmerie. Fiul lui Horváth-Tholdy István, Horváth-Tholdy Péter, a revendicat domeniul Mintia în 2001, iar după un proces îndelungat i-a fost restituit în 2007. Cazul castelului Gyulay din Mintia este unul remarcabil, fiind printre puținele castele confiscate în perioada comunistă care s-a întors în posesia descendenților familiei proprietare. În prezent, castelul se află în proces de restaurare, desfășurându-se lucrări la interioare și la rezalitul central al fațadei principale.

Castelul găzduiește tabere, activități pentru copii, evenimente caritabile, festivaluri.  De ceva timp, este una dintre opririle turului motorizat organizat de Ordinul Hunyadi în scopuri filantropice. Proprietarul, revenit din Australia, își propune să reintegreze castelul Mintia în circuitul cultural transilvănean.

Castelul este o construcție pe două niveluri, cu un plan dreptunghiular în formă de „U” având capetele scurte. Fațada principală este dominată de un rezalit central proeminent, ale cărui axe sunt marcate de ritmul alternat al pilaștrilor cu capiteluri ionice și al ușilor cu închidere semicirculară. Friza cornișei, susținută de pilaștri, purta odinioară o inscripție comandată de Gyulay Lajos („Construit sub Gyulay Ferenc: MDCXLI. Renovat sub Gyulay Lajos: MDCCCXXXIV.”), care a fost îndepărtată după naționalizare. Corpul din axul principal este închis de un atic situat deasupra cornișei. În fața rezalitului central se află o terasă cu trepte din piatră, odinioară decorată cu lei sculptați în stil antic. De o parte și de alta a fațadei principale se înalță rezalite de colț, fiecare având câte un fronton triunghiular și câte o fereastră semicirculară. Între aceste rezalite, zidurile sunt decorate cu ferestre rectangulare cu ancadramente cu frontoane triunghiulare.

Pe fațada din spate, rezalitele de colț sunt prevăzute cu câte trei ferestre semicirculare, iar între acestea se află nișe înguste, arcuite, având medalioane decorative deasupra lor. Cele două rezalite încadrează o arcadă cu nouă deschideri semicirculare, accesibilă printr-o scară de piatră.

Astăzi, camerele reamenajate sunt utilizate pentru cazarea vizitatorilor, însă din mobilierul original, din secolul al XIX-lea, s-au păstrat puține elemente. Majoritatea încăperilor de la parter sunt boltite: sălile din partea sudică sunt acoperite cu bolți în cruce, în timp ce cele de pe latura nordică au bolți semicilindrice cu penetrații, sau plafoane drepte. Sub corpul terasat al fațadei principale se află o sală boltită în calotă a vela (boemă), în mijlocul căreia patru stâlpi susțin arcuri semicirculare. Pe pereți se pot vedea mozaicuri moderne, realizate în perioada comunistă.

Camerele de la nivelul superior sunt acoperite, în general, cu tavane drepte având pardoseli din parchet. În centrul clădirii, fosta „sală de mese” este utilizată ca sală de conferințe. Din această încăpere spațioasă, spre est, trei uși vitrate conduc spre o logie deschisă. Singura sală boltită de la acest nivel este fosta bibliotecă, situată în aripa nordică, acoperită cu o boltă în cruce. Centrul bolții a fost cândva decorat cu inițialele G. D. F. G. (Generosus Dominus Franciscus Gyulay), dar acestea au fost îndepărtate în timpul reconstrucției din 1831.

Castelul a fost odinioară înconjurat de o grădină englezească, cu o vegetație diversă și exotică. Mai întâi Gyulay Lajos și-a plasat aici colecția de sculpturi romane extinsă mai târziu de Kuun Géza. O particularitate a grădinii din secolul al XIX-lea era faptul că fiecare copac, bancă, foișor, detaliu de vegetație sau alee, purta un nume, în onoarea membrilor familiei sau a prietenilor apropiați. Pietrele și sculpturile cu inscripții romane, în timp, s-au deteriorate. O parte dintre ele au fost transferate la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, iar altele au fost transferate la instituții din vecinătate (de exemplu, Centrul Cultural al Primăriei din Mintia). Pe domeniu s-a păstrat o singură placă comemorativă dedicată lui Marcus Aurelius, integrată în treptele castelului de către Horváth-Tholdy Rudolf. În timpul socialismului, grădina uriașă a fost împărțită, astfel încât astăzi doar o parte din ea aparține proprietarilor castelului.

Responsabil cu proiectarea și supervizarea construcției castelului în stil neoclasicist a fost Friedrich Wilhelm Stetter, arhitect de origine vieneză. Din corespondența păstrată reiese că Gyulay s-a plâns adesea de arhitectul său pentru ritmul lent de lucru și rapiditatea cheltuielilor. Relațiile dintre cei doi au devenit atât de proaste încât în 1837 Stetter a fost forțat să plece. Cu toate acestea, în însemnările sale, Gyulay continua să se refere la architect pe un ton critic:

„Stetter este prototipul tuturor germanilor, având toate defectele lor odioase. Obraznic, băgăreț, murdar, iubitor de câini, lingușitor fricos, lacom, intrigant, și dornic de a se impune ca infailibil. Doar o treime din aceste trăsături ar fi fost de ajuns ca să nu fie omul meu.” Ironia sorții este că, în ciuda acestor critici, Gyulay i-a încredințat mai târziu, aceluiași Stetter, construcția unor clădiri agricole, iar mai târziu a devenit chiar nașul fiului său.

Angajarea arhitecților vienezi nu era o practică frecventă în Transilvania acelei epoci. Originea maeștrilor care lucrau este și ea diferită de cea obișnuită, deoarece zidarii, pietrarii și lăcătușii erau aduși nu numai din orașele mai mici din apropiere, ci chiar din Cluj-Napoca.

O descriere detaliată a camerelor castelului și a mobilierului său din secolul al XIX-lea este oferită de contesa Kuun Gézáné. Aceasta menționează încăperi precum „camera de fumat”, „camera cu tablouri”, biroul lui Kuun Géza, biblioteca, „salonul de pe verandă” și „salonul roșu”. Particularitatea salonului roșu era mobilierul din catifea roșie, provenit din vila budapestană a inginerului englez Adam Clark, arhitectul podului cu lanțuri din Budapesta. Celelalte săli erau mobilate la fel de impresionant, incluzând piese luxoase, mii de volume de cărți, colecții științifice, artefacte arheologice și o galerie de portrete de familie cu aproximativ optzeci de tablouri. La parter se aflau spațile de depozitare și camere pentru servitori.

Un detaliu remarcabil: reședința familiei Gyulay din Mintia a fost primul castel din Transilvania, în secolul al XIX-lea, dotat cu o baie. Contesa Kuun Gézáné povestește că baia de la parter a fost decorată de contesa Henning Flotow astfel încât să arate ca un foișor acoperit de vegetație. Alte camere din aripa nordică, precum „camera Flotow”, au fost decorate de aceeași contesă împreună cu fiica sa, Tilda, având bolțile împodobite cu modele albastre pe fond alb, având ca model porțelanul german Zwiebel.

1. Bicsok Zoltán – Orbán Zsolt: „Isten segedelmével udvaromat megépítettem…” Történelmi családok kastélyai Erdélyben, Editura Gutenberg, Miercurea Ciuc, 2012.
2. Biró József: Erdélyi kastélyok, Editura Új Idők Irodalmi Intézete, Budapesta, 1943.
3. Gáspár-Barra Szilárd: A marosnémeti Gyulay-kastély a 19. században, în Várak, erődök, kastélyok az erdélyi régiségben, Cluj-Napoca, 2021, pp. 29–52.
4. Gr. Kuun Gézáné: Maros-Németiben. Emlékezés gróf Kuun Géza otthonára, Tipografia Ajtai K. Albert, Cluj-Napoca, 1909.